O carte de Nina Cassian cu ilustrații de Oana Ispir; Editura Frontiera, 2022

E cartea noastră preferată! Deși trebuie să recunosc că, în ultima vreme, sunt zile în care nu mai reușim să citim. Știu că asta sună cumva ciudat, dar odată ce bebelușul a descoperit lumea în altă perspectivă, ridicându-se pe două picioare și libertatea de mișcare pe care ți-o dă mersul de-a bușilea, zilele noastre trec într-un cu totul alt ritm. Sunt atâtea locuri de explorat în casă. O mulțime de sertare din care scoate tot felul de obiecte, mult mai interesante decât orice jucărie, cărți de tras jos de pe rafturi, prize și cabluri pe care le ochește și face tot ce poate să ajungă măcar să le atingă înainte să îl iau pe sus. Mașina de spălat, uscătorul, oglinda mare din hol… Șlapii, ah, șlapii sunt atât de tentanți și se trântește pe spate, urlând cât de tare poate de ciudă că nu a reușit să își înfigă măcar un dințișor în ei. Iar dacă rămâne deschisă din greșală ușa de la dormitor unde e copăcelul în ghiveciul cel mare, asta e frenezie. Se lovește cu genunchii de parchet în încercarea de a ajunge cât mai repede acolo pentru a-și îndesa pământ în guriță ca în dimineața aceea în care a atacat prima dată ghiveciul, care locuia pe atunci în living, iar eu era să leșin când l-am văzut.

E tot mai distractivă viața cu un bebeluș. Nu am mai râs atât de mult ca acum în ultimii câțiva ani și asta îmi face tare bine.

Distractivă și amuzantă e și cartea Ninei Cassian. În 11 poezii râdem cu poftă pe seama unor tipologii de copii mofturoși, leneși, lăudăroși sau mincinoși. Cartea e evident o satiră, delicios scrisă, ca toate cărțile Ninei, de altfel. Mi se pare o lectură extrem de muzicală, din felul în care se leagă rima. Poate tocmai de aceea e atractivă și pentru bebelușul meu, care încă nu înțelege multe din cuvintele din ea. Mă ascultă însă încântat, iar uneori zâmbește larg, cu toți cei patru dințisori ai lui la vedere.

Într-o împărăție cam ploioasă,
Trăiau un împărat și-o împărăteasă,
Ce-aveau cum se cuvine, și un prinț,
Singur la părinți.
Prințul era de șase anișori
Și miorlăia din noapte până-n zori
În loc de “Vreau!” spunea “Miorlau!”
Și tot “Miorlau!” pentru “Nu vreau!”

Felul în care a ilustrat-o Oana Ispir, pe care o admir în mod deosebit, e foarte expresiv și descriptiv. Îmi place că mereu suprapune diverse texturi și forme clare și cred că tocmai acest aspect face lucrările ei interesante pentru copii. Pentru copii de orice vârstă, desigur. Că doar trebuie să găsim și noi adulții bucurie în lecturile pentru cei mici, mai ales că rar mai avem timp și de altele pentru noi. De fiecare dată când te uiți în carte mai descoperi câte un detaliu ce înainte ți-a scăpat.

Cromatica folosită aici e în culori de pământ: brunuri, ocru, cărămiziu și verde, accentuate de linii grafice în tuș negru. Regatul prințului Miorlau e unul aurit și nostalgic, ca un început de toamnă caldă.

Veți mai găsi aici pe parcurs descrieri si ale altor cărți cu desenele Oanei. Îmi place atât de mult stilul ei de ilustrație narativă încât vreau să îi iau lui Felix toate cărțile de povești ilustrate de ea.