Cum să prinzi o stea

  • Reading time:2 mins read

O poveste scrisă și ilustrată de Oliver Jeffers, tradusă din engleză de Luminița Gavrilă și apărută la Pandora Publishing, 2017.

recenzie carte cum sa prinzi o stea

A fost odată un băiețel căruia îi plăceau foarte mult stelele. Le privea în fiecare seară de la fereastra camerei sale și își dorea să aibă o stea numai a lui. Visând la ce ar face împreună, începe să își facă planuri despre cum să o obțină o stea doar a sa și trece la acțiune. Nu o vă spun cum reușește să ajungă la steaua lui fiindcă vreau să vă fac curioși și să citiți voi cartea împreună cu piticii voștri.

Zic doar că e ilustrată potrivit pentru cei de vârstă mică. Cu puține elemente pe fiecare pagină, interesante pentru bebeluși, odihnitoare pentru un adult obosit. Da, știu că nouă adulților uneori ne e greu să accesăm mintea copilului din noi și poate ni se par ușor plictisitoare asemenea cărți cu ilustrații aerisite, dar cu un mic exercițiu de imaginație, devine ușor să intrăm în poveste. Ajută la aceasta și cromatica folosită aici. Se trece de la culori reci spre calde și apoi la tonuri pastelate, astfel încât garantat devii visător până la finalul cărții. Iar cel mic va molfăi fericit o steluță de pluș sau oricare alta, bucuros că are și el o stea numai a lui.

Mie mi-a plăcut tare povestea. Mai ales că mi-a amintit de o piesă de la Rolling Stones care-mi făcea parte cam din orice playlist acum vreo 15-16 ani: “You can’t allways get what you want”. Și, vorba cântecului, nu poți obține mereu ce îți dorești, dar dacă te străduiești suficient de tare, vei vedea că uneori obții exact ceea ce aveai nevoie.

Așa că i-am pus piesa și lui Felix și am dansat împreună. Eu fericită că îi plac tare cărțile și visând la educația lui, el bucuros că petrece timp cu mami. Că pentru cei mici asta e cel mai important, timpul și implicarea noastră, indiferent ce le citim sau cu ce jucării ne jucăm.

Lasă un răspuns