Sunt Iza și mereu mi-a plăcut să citesc. Am început foarte devreme, ajutată de bunicul matern. În grupa mare, spre încântarea familiei, buchiseam cu entuziasm teoreme pe care nu le înțelegeam din culegerile lui de matematică. Prin clasa întâi mă credeam mai deșteaptă decât colegii mei care citeau pe litere “Ana are mere” doar fiindcă eu tocmai terminam singură cartea aia galbenă cu povești depre corsari pe care o citeau copiii de-a treia.

M-am bucurat de ele și m-am înconjurat cu cărți toată viața mea. Am citit compulsiv când realitatea mea mă făcea să îmi doresc să evadez din ea. M-am hrănit cu povești și mituri întreaga facultate și toată perioada cât am profesat ca istoric de artă. Am plâns apoi când, după câțiva ani de când începusem să fiu parte din povestea Atelierul de Murano, am constatat că statul ziua peste opt ore cu ochii într-o flacără deschisă fac rândurile să îmi fugă pe sub privire seara. Dar mi-am schimbat ochelarii și am început să citesc mai puțin și foarte selectiv, bucurându-mă între timp de audiobook-uri si teatru radiofonic.

Când am devenit în sfârșit mamă, în iunie 2022, am constatat că depresia postnatală și chinurile nocturne ale alăptării trec cel mai bine cu lectură. Și dacă inițial căutam să mă documentez în bebelușeală, domeniu total străin pentru mine, trecerea spre a-i citi copilului s-a produs pe când el avea mai puțin de două luni.

Astfel, organic și firesc, într-o conversație telefonică cu o dragă prietenă, s-a născut ideea acestui proiect în care îmi propun să vorbesc despre cărțile pentru copii. Dacă vă mai spun și că eu cu ea ne-am împrietenit în urmă cu douzeci de ani tocmai în biblioteca Institutului de Istorie din Cluj, îmi veți înțelege entuziasmul de a pune în practică ideea.