Știți care sunt părinții perfecți? Cei care încă nu au copii, desigur.
Așa eram și eu până să mă învețe bebelușul că jucăriile sunt de multe feluri și că varietatea e mult mai interesantă pentru copii decât ce-și imaginează uneori părinții.
Îi alesesem cu grijă un centru de activități care m-a atras estetic și am început să îl așez în el dinainte să împlinească două luni. Nu era foarte interesat. Se uita forte puțin după jucăriile atârnate acolo și se distra mult mai tare dacă mă strâmbam eu la el, de exemplu. Mă gândeam că poate e prea mic și se va juca mai încolo cu el, deși atunci când îl așezam în balansoar se întindea imediat după jucăriile atașate acestuia.
Întâmplarea a făcut să primim alte două centre de activități similare, tot de tip păturică, moștenite de la Tudi, băiețelul unor prieteni dragi. Unul dintre ele în culori neutre, armonioase, cu jucărele delicate ce nu scoteau sunete puternice. Celălat fix la polul opus: plastic zornăitor, culori țipătoare și un fel de clape ce se aprindeau și cântau când erau atinse. Cred că e foarte ușor să ghiciți în care am pus copilul să se joace și spre maxima mea încântare el s-a arătat foarte atras de plușurile bejulii atârnate de cele două arcade.
Dar într-o zi cețoasă, așa cum sunt multe iarna la Cluj, cum nu mai știam ce să fac cu bebelușul meu ușor mârâit și dezinteresat de toate jucărelele pe care i le-am pus prin preajmă, plictisită și eu de încercările de a-mi înveseli odrasla, l-am pus pe păturica țipătoare, am montat deasupra ei arcada cu zornăieli din plastic, am pus o baterie corespunzătoare și… dă-i să cânte muzica. Nu pot să vă descriu încântarea din ochii lui și chiuielile de fericire pe care le scotea când a observat că activează cu piciorușele clapele acelea care scot sunete. Siderată am rămas. Și lovită în toate preconcepțiile mele despre activități potrivite etapelor de dezvoltare a copiiilor.
Da, suprastimularea nu este deloc de ignorat. Voi scrie un articol pe tema asta cândva. Dar nu mai fug acum ca de Bau Bau de jucării pe care înainte nici nu i le-aș fi arătat copilului. Nici nu mă înghesui însă să le cumpăr. Preferatele mele sunt tot cărțile și lucrurile mai educative din lemn și alte materiale naturale. Inevitabil însă copilul primeste și genul de jucării pe care tu nu le-ai alege pentru el. Așa că le testăm, vedem dacă îl distrează sau îl agită și ne folosim de ele ocazional.
Acum, cum Felix stă deja bine în funduleț, nu se mai joacă cu păturicile despre care v-am povestit la început. Avem în schimb alte centre de activități, tot așa unul zornăitor cu beculețe, altul de lemn, delicat, în culori neutre și care nu face zgomot. Acesta din urmă are și funcție de antemergător. Nu i-am montat roțile deocamdată, deoarece în ziua de azi antemergătoarele nu mai sunt recomandate și nu dorim să îl folosim în acest mod. Probabil i le vom atașa dacă va mai fi interesat de el atunci când va merge independent. Vedem pe parcurs.
După 8 luni de “concediu” de maternitate (cine l-o fi numit concediu si de ce…) am învățat să fiu mult mai adaptabilă decât eram înainte. Învăț din mers, iar reperul e dat tocmai de felul în care îmi centrez atenția pe copilul meu. Cred că asta e cel mai important în orice demers educativ.
