Povestitul este probabil principala sursă de comunicare interumană.

Oamenii spun povești pentru a-și face viața mai frumoasă, pentru a căpăta încredere, pentru a descrie o viață idilică la care doar visează sau din multe alte motive pe care ar fi imposibil să le înșiruim aici în totalitatea lor.

Creștem, învățăm și ne dezvoltăm cu ajutorul poveștilor.

Spunem entuziast “hai să ne vedem la o poveste” unui prieten cu care dorim să petrecem timp împreună.

Povestim și ascultăm mereu poveștile altora, iar din felul în care se desfășoară narațiunea fiecăruia păstrăm, rupem sau întreținem relații.

Și cum felul în care a apărut Felix în viața noastră este în sine o poveste, pe care probabil am să o scriu cândva, m-am gândit că ar fi extrem de frumos să creez un blog cu și despre povești care să fie amintire pentru băiețelul meu dar și inspirație pentru alți părinți.

Chiar dacă îi povestesc toată ziua copilașului despre mai toate chestiile care îmi trec prin minte, tehnic el se bucură deocamdată nespus de orice cărticică dacă fâșie și are atașate cât mai multe etichete numai bune de cronțănit sau de acele cărți senzoriale cu diverse texturi și care scot sunete.